top of page

Succesiuni

Acte necesare

1. Acte privind defunctul

Sunt necesare următoarele documente:
 

  • certificatul de deces, în original;

  • certificatul de căsătorie al defunctului, în original, dacă este cazul.


     

2. Acte privind moștenitorii

Moștenitorii trebuie să prezinte actele de identitate, în original.

De asemenea, sunt necesare actele de stare civilă care fac dovada relației de rudenie cu defunctul, precum:
 

  • certificatul de căsătorie al soțului supraviețuitor;

  • certificatul de deces al soțului/soției, dacă este cazul;

  • sentința judecătorească de divorț sau certificatul de divorț, după caz;

  • certificatele de naștere ale moștenitorilor;

  • certificatele de căsătorie ale moștenitorilor, dacă este cazul;

  • certificatele de deces ale moștenitorilor decedați, dacă este cazul.


     

3. Alte acte privind succesiunea

După caz, pot fi necesare:
 

  • declarații notariale de acceptare a succesiunii;

  • declarații notariale de renunțare la succesiune;

  • procură pentru reprezentare în procedura succesorală;

  • testament, în original sau în copie legalizată.


     

4. Acte privind bunurile defunctului

Pentru stabilirea masei succesorale, se vor prezenta actele care dovedesc bunurile aflate în patrimoniul defunctului.
Bunuri imobile

Pentru imobile, pot fi necesare:
 

  • contract de vânzare-cumpărare;

  • contract de donație;

  • contract de întreținere;

  • sentință civilă;

  • titlu de proprietate;

  • certificat de moștenitor;

  • istoricul proprietății;

  • încheiere de intabulare;

  • extras de carte funciară;

  • documentație cadastrală;

  • plan de amplasament;

  • releveu, dacă există.

     

Locuri de veci

Pentru locurile de veci, sunt necesare:
 

  • actul de concesiune al locului de veci;

  • adeverință eliberată de Administrația Cimitirelor.

     

Bunuri mobile

Pentru bunurile mobile, pot fi necesare:
 

  • talonul autoturismului;

  • cartea de identitate a autoturismului;

  • actul de proprietate al autoturismului;

  • facturi și chitanțe;

  • extrase de cont;

  • certificat de acționar;

  • titluri la ordin sau la purtător;

  • alte acte care dovedesc dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile.


     

5. Certificat de atestare fiscală

Este necesar certificatul de atestare fiscală eliberat pe numele defunctului, pentru bunurile imobile și autovehicule.
Acesta se obține de la Direcția de Taxe și Impozite Locale, este valabil 30 de zile și trebuie să cuprindă bunurile în cauză, mențiunea că nu există datorii și scopul pentru care este solicitat: succesiune.



6. Succesibili incapabili

În cazul succesibililor incapabili, cum sunt minorii, persoanele puse sub interdicție judecătorească sau persoanele alienate mintal, se va numi un curator special de către instanța de tutelă.



7. Martori

În cadrul procedurii succesorale este necesară prezența a doi martori. Aceștia trebuie să îl fi cunoscut suficient de bine pe defunct pentru a putea confirma situația familială prezentată de moștenitori.

Martorii trebuie să prezinte actele de identitate, în original.

Pot fi martori, de exemplu:
 

  • prieteni ai defunctului;

  • vecini;

  • foști colegi de serviciu.



Nu pot fi martori:
 

  • rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv;

  • soțul, fostul soț, logodnicul sau concubinul;

  • persoanele aflate în dușmănie sau în legături de interese cu una dintre părți;

  • persoanele puse sub interdicție judecătorească;

  • persoanele condamnate pentru mărturie mincinoasă.
     

Acte necesare pentru declarația de opțiune succesorală.

Pentru declarația de acceptare sau renunțare la succesiune sunt necesare:
 

  • actul de identitate al persoanei care optează succesoral, în original;

  • certificatul de deces al defunctului, în original;

  • actele de stare civilă care atestă calitatea de succesibil, cum ar fi certificatul de naștere sau certificatul de căsătorie;

  • testamentul, dacă este cazul.

Contactați-ne

Notariat Golia vă stă la dispoziție pentru informații, programări și consultanță notarială.

Notariat Golia-23.JPG
Notariat Golia-109.JPG
Notariat Golia-18.JPG

Consultanță online

Notariat Golia vă oferă posibilitatea de a beneficia de consultanță online, într-un mod rapid, sigur și eficient

bottom of page